Experienta variata - un potential pericol pentru cv?
Ai multe joburi in cv care nu au nici o legatura unele cu altele? Multi dintre cei care isi cauta un loc de munca se tem ca experientele profesionale diferite pot dauna potentialelor noi locuri de munca. Dar este intr-adevar o problema? Conform angajatorilor, raspunsul e nu neaparat- mai ales daca alternativa este o perioada de inactivitate din istoria ta profesionala. Si mai important, angajatorii nu cauta numai dovezile unei experiente relevante, ci vor abilitati transferabile - abilitati care isi pastreaza valoarea in cariere, medii si posturi diferite.
Deci ce parte din experienta ta profesionala ar trebui sa o incluzi in cv si ce parte sa lasi afara? Iata ghidul nostru rapid:
Ce sa incluzi:
1. O categorie "Experienta relevanta"
Pentru ca multe din joburile tale au necesitat seturi diferite de abilitati, e o idee buna sa le grupezi pe cele mai pertinente intr-o categorie de la inceputul cv-ului. Foloseste aceasta categorie sa evidentiezi abilitatile si realizarile cele mai relevante pentru nevoile angajatorului. Procedand astfel nu numai ca vei castiga atentia angajatorului, vei aseza cuvintele relevante pentru HR la inceputul cv-ului, atragand atentia scannerelor automate.
2. Concentreaza-te asupra abilitatilor interpersonale
Acestea sunt abilitati precum ar fi etica profesionala, solutionarea problemelor si abilitatile de comunicare. De ce sunt importante pentru cv-ul tau? Pentru ca abilitatile cum ar fi solutionarea excelenta a problemelor sau organizarea foarte eficienta a timpului sunt universale-in ciuda diferentei dintre postul pentru care aplici si posturile pe care le-ai ocupat anterior.
Angajatorii ii vor gasi valorosi pe angajatii care au atat experienta profesionala relevanta cat si abilitati care demonstreaza inteligenta. Candidatii care demonstreaza aceste trasaturi cuprinzatoare ii vor impresiona pe angajatori, indiferent care este experienta lor anterioara.
3. Include hobby-urile sau proiectele relevante
Daca cv-ul tau este deficitar in experienta profesionala datorita unei schimbari de cariera sau esti nou pe piata muncii, e o idee buna sa incluzi munca voluntara, hobby-urile si proiectele personale in cv.
Asigura-te doar ca sunt relevante! Acest lucru le va arata angajatorilor care iti sunt interesele si ca esti pasionat si motivat sa obtii o angajare in domeniul ales, chiar si pe piata competitiva a muncii din aceasta perioada.
Ce sa NU incluzi:
- Fiecare companie, sport, proiect sau club in care ai participat vreodata
Persoanele care se ocupa de angajari au ochi antrenati. Deci cat timp e in regula sa incluzi joburi si activitati extracurriculare in cv, trebuie sa il mentii relevant pentru postul pentru care aplici. Scopul tau ar trebui sa fie sa iti faci cv-ul cat de concis posibil, dar in acelasi timp sa iti rezume suficient abilitatile si experienta.
- Nu iti incarca cv-ul cu detalii inutile
Daca cv-ul tau contine multe joburi fara legatura, nu e necesar sa insiri toate responsabilitatile specifice fiecaruia. Acest lucru ar putea sa ii descurajeze pe angajatori sa il citeasca pana la capat. Un cv nu trebuie sa fie lung ca sa iasa in evidenta.
Pe de alta parte, daca esti in criza de spatiu dar totusi vrei sa mai incluzi posturi relevante, e perfect acceptabil sa iti descrii experienta si responsabilitatile din unele posturi si sa incluzi numai numele postului din altele.
- Perioadele de inactivitate
Perioadele "moarte" din cv inseamna suspiciune instanta din partea angajatorilor. Ce ai facut mai exact in perioada respectiva? Daca este posibil, ar trebui sa eviti pauzele din experienta profesionala. Totusi, majoritatea angajatorilor sunt constienti de climatul economic si prin urmare de piata de munca extrem de competitiva.
Daca ai mai multe pauze in cv (de exemplu, datorita catorva concedieri), nu-ti fie teama sa folosesti o mica parte din scrisoarea de intentie pentru a da o explicatie. La fel cum iti descrii abilitatile si experienta din perioada in care ai fost angajat, ar trebui sa explici perioadele in care nu ai fost.
Aminteste-ti, fostele slujbe sunt o parte importanta a carierei tale. Experienta castigata din ele e semnificativa, chiar daca nu e perfect relevanta. Fii increzator in abilitatile tale si sustine-ti pasiunea si slujba dorita poate fi a ta!
